miercuri, 15 martie 2023

Cugetul

Să asculți inima și să auzi înăuntrul tău,
Să cauți pacea negrăită
Să tânjești după iubire
Să trăiești starea harului deplin calauzit de Duhul Sfant !

Darul harului stă în inima
Om blajin poți deveni.
Dacă reusesti să nu te mai mânii
Și pacea de nespus te va cuprinde
Să nu iți legi cugetul de nici o grijă si vei fi fericit !

✿‿✿

miercuri, 8 martie 2023

8 Martie – o Zi infinită cu multă iubire

 💖

Un surâs și o floare de ziua mamei.

Fiecare femeie este în suflet o MAMA.


Toți ne-am chinuit într-un fel sau altul MAMA.

Dacă prăznuiești și chinstești pe mama în fiecare zi , atunci e bine!

Dacă nu o faci ai ocazia în aceasta zi Sfântă dedicata ei!

 

La mulți ani! cu iubire și apreciere.

Un 8 Martie infinit de iubit!

  💖

✿‿✿

miercuri, 1 martie 2023

Baba Dochia

                de Otilia Cazimir

 Toată noaptea au lătrat

Câinii de la jitărie,

De gândeai că-i lupu-n sat.

Ce să fie?

Ce să fie?

Ia, o babă cu cojoc

A mas noaptea, fără foc,

În desiş uscat de soc!

Acum vine pe-ndelete –

Că i-e drumul fără grabă –

Şi drept singură podoabă

Are-n plete

Un scaiete.

Şi de dus, dintr-un ponor,

Poartă fetelor solie,

Că le-aduce mărţişor

Un bănuţ de păpădie!

Site: http://mconline.ro/2012/04/baba-dochia-otilia-cazimir/ 

✿‿✿

miercuri, 16 martie 2016

Un an - de Marin Sorescu

Un an de molii şi de dolii
Mai multe dolii decât molii
Şi-un an cumplit de pete-n soare
Şi-un an când trage sarea apă
Cum ar veni, de pete-n sare,
Un an de cine poate, scapă.
✿‿✿

miercuri, 25 martie 2015

Lacrima şi raza - Lucian Blaga

O lacrimă
Desprinsă dintre genele unei plăpînde amintiri
Ce stă ascunsă-n fundul unui suflet
Căzu
Pe albul unei fragede petale...
O rază de-te peste ea
Şi-i zise:
"Simt din căldura ta că nu eşti bob de rouă...
De unde vii şi ce eşti?"

În vreme ce se destrăma în pulbere de soare, 
Răspunse lacrima:
"Eu sînt un strop de suflet
Şi sînt
Ca picurii izvoarelor fierbinţi:
Vin totdeauna din adîncuri - mari!"...


✿‿✿

"Cea mai buna cale spre a-ti transforma visele in realitate, este sa te trezesti." - Paul Valery



✿‿✿




miercuri, 11 martie 2015

Despre prietenie - Octavian Paler

Prieten adevărat îți este acela care prin orice metode încearcă să te ajute să te cunoști pe tine, să te învețe să ai suficientă încredere în tine și în deciziile tale, să-ți arate că percepția pe care o ai despre tine și despre lume nu este cea mai buna.

Prieten adevărat este cel care te forțează să gândești, să înveți că niciodată nu e prea târziu să faci ceva ce-ți dorești cu adevărat, să te ajute să înveți că poți culege stele, dar să rămâi cu picioarele pe pământ.

Prieten adevărat este cel care te ajută să te regăsești, este cel care îți deschide ochii pentru a vedea clar lucruri pe care din motive obiective sau subiective până la un moment dat nu le vedeai sau nu doreai să le vezi.

Prieten adevărat este acela care indiferent de vârstă și de situație reușește să te facă să-ți dai seama că viața poate fi frumoasă cu adevărat dacă ești în stare să alegi din ea numai ceea ce te poate face fericit.

Prieten adevărat este persoana care te provoacă să gândești, să te analizezi, să vezi dacă nu cumva tu ești singurul vinovat pentru toate nenorocirile și supărările pentru care ți-ai învinovățit soarta, refuzând să accepți că ești singurul vinovat. Chiar dacă la un moment dat ai crezut că doar te înjosește, dacă ai curajul să recunoști că ceea ce a făcut a fost spre binele tău, să te analizezi și să te hotărăști să schimbi ceea ce nu te avantajează, atunci este un prieten adevărat și trebuie să fii recunoscător că ai întâlnit un asemenea OM.


✿‿✿