marți, 29 ianuarie 2013

Mă iubește, nu mă iubește? :)

Mă iubește, nu mă iubește? Ți-e suficient de cunoscută expresia? Când mă gândesc la vremea copilăriei și la bietele flori , nu pot să nu zâmbesc. Ce vremuri ! 
 
Noroc aveau florile cu puține petale. Nu ne erau de folos în horoscopul dragostei. Însă nu aceeași soartă o aveau și cele înzestrate de mama natură cu cât mai multe petale. Era atât de fascinant să rupi câte-o petală și să rostești Mă iubește, și încă o petală cu Nu mă iubește, și încă una… și tot așa, până când, cu răsuflarea la gură rosteam ultima sentință. Și dacă ghinionul făcea să pice pe ultima petală formula magică cu Nu mă iubește, aruncam imediat rămășița ce-a fost cândva o floare, și începeam de la capăt ritualul, bineînțeles , sacrificând o altă biată plăntuță . Și de cele mai multe ori, continuam așa până ultima petală ne spunea ceea ce căutam și ne doream să auzim : Mă iubește.



 
 A trecut de mult vremea când dragostea se afla printr-un joc stupid de-a imparul și parul petalelor rupte. O inimă nu trebuie sfâșiată în petale pare sau impare. Prin natura ei, e una singură, adică impară. Și regula jocului începe cu Mă iubește.

  • 'A successful marriage requires falling in love many times, always with the same person.'
    ~ Mignon McLaughlin
  • 'Love is an energy which exists of itself. It is its own value.'
    ~ Thornton Wilder
  • 'What lies behind us, and what lies before us are tiny matters compared to what lies within us.'
    ~ Ralph Waldo Emerson

    luni, 28 ianuarie 2013

    F E R I C I R E A

    ''Fericirea o purtaţi în voi. Dacă nu sunteţi conştienţi, înseamnă că rămâneţi la suprafaţă, la periferia fiinţei voastre şi la periferie nu sunt decât iluzii şi schimbări: de abia aţi sesizat câteva particule de bucurie, că ele sunt înlocuite cu multă suferinţă, ca şi cum ar fi o pedeapsă că aţi furat un pic de fericire.
    Pentru a fi fericiţi, trebuie să găsiţi un punct de neclintit de care să vă agăţaţi, fără ca ceva să vă facă să pierdeţi acestă poziţie de echilibru: ceea ce în fizică se numeşte echilibru stabil.
    Priviţi pendulul: îl facem să oscileze la dreapta, la stânga, dar revine în poziţia de echilibru pentru că e ataşat de un punct fix. Ei bine, omul trebuie să găsească acest punct în el însuşi şi să se prindă de el.''             O. M. Aivanhov
     

     

    vineri, 25 ianuarie 2013

    Dor de bunici



    Mi-am luat traista cu rime
    şi-am pornit în adâncime,
    spre aducerile-aminte
    când eram copil cuminte.

    M-am oprit pe o câmpie,
    unde macii te îmbie
    a zbura pe-a lor petale
    în culorile mortale.

    M-am oprit pe-o ulicioară,
    la o poartă legendară,
    adâncit în barba-i albă,
    stă bunicul cu o babă

    şi vorbesc în gura mare
    ce-a păţit un oarecare,
    apoi zic şi pe şoptite
    veştile mai necinstite.

    Am intrat şi în ogradă,
    Azorică dând din coadă
    scheuna a bucurie
    c-a venit mica zurlie.

    M-am oprit lângă bunica,
    ce mulgea blânda Junica,
    luai cana din cuhnie
    şi cu mica-mi viclenie,

    o rugai cu-a mea privire,
    lapte-n cană spre-mplinire,
    apoi fuga în verandă
    şi luai pâinică caldă.

    Fericită stau pe-o prispă,
    neavând nimica lipsă
    ochii-mi strălucesc în soare
    cu albastra lor  culoare.

    joi, 24 ianuarie 2013

    Te caut cu gandul


    Te caut cu gandul, printre ideile goale si neterminate
      Te caut cu privirea, incercand sa descopar culoarea ochilor tai,
      Te caut cu mintea, incercand sa-ti descopar gandurile,
      Te caut cu sufletul, in clipele mele de singuratate si tristete,
      Ma pierd prin cautari si intrebari fara raspuns, uitand apoi ce caut......
      de fapt te caut pe tine......

    marți, 15 ianuarie 2013

    Si daca.. Mihai Eminescu

    Şi dacă ramuri bat în geam
    Şi se cutremur plopii,
    E ca în minte să te am
    Şi-ncet să te apropii.

    Şi dacă stele bat în lac
    Adâncu-i luminându-l,
    E ca durerea mea s-o-mpac
    Înseninându-mi gândul.

    Şi dacă norii deşi se duc
    De iese-n luciu luna,
    E ca aminte să-mi aduc
    De tine-ntotdeauna. +Catalin Negru