Un zâmbet, un strop de fericire! ✿‿✿

miercuri, 3 octombrie 2012

Frunza galbena - Pasarea Colibri

Lucruri interesante din trecutul si simbolistica perelor

In zonele temperate ale lumii perele sunt printre cele mai cunoscute fructe de toamna. Homer, faimosul autor al Odiseei, le numea “darul zeilor” in anul 800 i. Hr., iar noi cei de astazi, vazand cate lucruri bune inlesnesc pentru organism, nu putem fi decat de aceeasi parere cu el.

Fiindca este anotimpul acestora, va propunem inainte de a umple panerele cu fructe, sa cunoastem cateva aspecte petrecute pe drumul indelungatei lor existente. Native in Asia si Europa, perele au avut o aparitie mult mai tardiva pe continentul american.

Se stie ca odata cu descoperirea “Lumii Noi”, europenii au pornit o adevarata “cruciada” in zonele stapanite de autohtoni, actiune care a condus si la raspandirea unor plante sau alimente cu noi. America a daruit Europei cartoful cel de toate zilele, iar Europa se pare i-a oferit acesteia in schimb parul. Primul pom a fost sadit in colonia asezata in golful Massachusetts, prin anul 1620.

Tutunul era deja de mult timp folosit in America iar colonistii europeni care au ajuns acolo l-au popularizat in Europa. De acord, veti spune unii dintre dumneavoastra, dar inseamna ca europenii nu fumau si inainte de acel moment? Ba da, iar dupa cum indica unele surse fumau chiar frunze de par.

In Europa medievala se credea ca longevitatea si abundenta copacilor plantati insemna copii puternici in viitor. De asemenea, atunci cand se nastea un copil, se planta un par pentru fiecare fata si un mar pentru fiecare baiat.

O istorie mult mai indelungata au avut-o pe teritoriul Asiei unde, in partile ocupate de China, ele se cultivau cu mii de ani inainte de Hristos. In cultura traditionala chineza, perele (numite “li”) constituie un simbol al nemuririi iar distrugerea unui pom prevesteste moartea tragica sau prematura.

La chinezi, expresia “fen li” are dublu sens, insemnand pe de-o parte “a imparti o para” dar si “a separa”. Prin urmare, oamenii superstitiosi nu considera a fi tocmai de bun augur sa imparta aceeasi para cu altcineva, fiindca ar duce la despartirea de prietenii sau partenerii lor.

Cat ii priveste pe romani, acestia au avut si ei legatura cu perele, avand chiar o zeita a pomilor fructiferi, numita Pomona. In timpul romanilor se cunosteau 40 de soiuri de par comestibil. Astazi, sunt cultivate in lume aproximativ 3000 de varietati, dintre care trei sunt mai importante: para europeana, cultivata mai ales in Europa si nordul Americii, para asiatica si para-mar, intalnita in zona de est a Asiei.

Legenda frunzei de toamna

A fost odata, tare demult un imparat batran care avea numerosi slujitori voinici ca ursul si tari ca piatra. Acestia isi asumau raspunderea asupra unor sute de copile care mai de care mai blande si mai frumoase. Omenii inca de mult, pe acest batran imparat l-au numit Copac, pentru ca sta de veghe toata noaptea si toata ziua adaposteste pe toti trecatorii lasandu-i sa stea la umbra frunzelor care erau copilele. Slujitorii, dupa iscusinta lor aveau nume de ramuri. Toti acestia formau impreuna un singur copac cu multe ramuri si frunze, un copac batran de neintrecut la numarul anilor. Ziua era tot mai zglobie si copacul juca diferite jocuri cu ramurile si frunzele care traiau in liniste si pace.

            Intr-o zi se napusti asupra lor un vant tare si puternic de spargea ferestrele oamenilor si ridica in slava hartiile si praful de pe drum. Atunci, copacul tata-imparat chema toate frunzele si pe toti slujitorii si le spuse:
            - Dragii mei copilasi, suntem aproape in pragul despartirii, vantul sufla aspru spre frunze fara pic de mila. Nu se stie care dintre voi va asterne un covor de rugina si nici nu se stie care va avea mai multe zile.
            Eu, ca tata, va sfatuiesc sa nu umblati hai-hui, ci tineti-va de frunza mama si aveti grija sa nu va dezlipiti de ea.Vorbele imparatului sunau tare si zgomotos: se auzea cum vantul trece prin el ca o sabie, se vedea cum tremura si cat pe ce era sa se aplece la pamant cu toata imparatia. Dar sa lasam asta pentru mai tarziu si sa vedem ce s-a intamplat mai departe.
            Mezina , frunza rea si neascultatoare dar totodata grijulie pentru imparatiile din jur, se strecura pe sub ramuri si o lua din loc prin vecini sa vesteasca de sfaturile batranului. Merse ce merse din loc in loc si mai vestea pe cate un imparat care ii iesea in cale de primejdia si nenorocirea ce avea sa urmeze. Unul dintre imparati o opri din drum si o lua de mana zicandu-i:
            - Draga mea copila, dulce si blajina, am aflat ce vremuri vor veni dar de asta nu-ti face griji si sa nu-ti fie teama.
            Sa stii ca va veni toamna.
            Fata-frunza facu niste ochi mari si isi inchipui ca toamna este un monstru, o stafie, o sperietoare de ciori, ori un cantec, un leagan, un copil …
           - Ce-ar fi sa-l intreb “cum e toamna?”, isi zise in gand mezina frunza.
           Si hotarata de acest lucru prinse curaj si spuse:
           - Batranule unchi, ce este toamna?
           - Toamna este a treia fiica a anului ce coboara din inaltul cerului sa-si astearna trena ei de culoare galben-brun-aramie, trena fiind voi frunzele care veti asterne un covor de rugina peste intreaga natura. De cum soseste de pe dealuri, inceoe a stropi cu manunchi de ciumafai, natura uda, dand pentru ea cularea ei simbolica de toamna. Atunci soarele va cobora spre asfintit. Racoarea va brazda intinsul si deodata samanta se va scutura, frunzele ingalbenite se vor desprinde de pe ramulrile copacilor si se vor cufunda intr-un somn adanc pentru totdeauna. Bruma rece si vantul sturlubatic sunt prieteni nedespartiti ai toamnei.
           Impreuna vor salta frunzele in sus pana in inaltul cerului iar apoi le vor lasa din nou pe pamant. Voi, va veti apleca in fata toamnei parasind copacul definitiv, tatal care v-a sustinut atata timp in adierea vantului slab. Dar pentru oamnenii vrednici, toamna este ca o pagina din cartea vietii care isi aduce roadele ei cu ea. De cum o zaresc se apuca cu grija sa-i culeaga vesmintele cum sunt: perele, merele, nucile, gutuile pentru care au muncit tot anul. Dar toamna nu este mai prejos caci ea e mandra si fericita de vrednicia lor si de aceea le acorda toata increderea si speranta ei.
           Dupa cateva secunde, din fantezia povestirii fata frunza facu niste ochi mari si galbeni ca semn de dezmortire, il saluta cuviincios pe batranul copac, ii spuse “la revedere” cu un glas stins subtire si se indrepta iute spre casa parinteasca. Ajunsa acasa fu intrebata de parinti pe unde a umblat iar ea, cu lacrimi in ochi, istorisi tot ce i s-a intamplat.
           Cum termina, se uita pe dealuri si frumoasa toamna se apropie de ea. Fructele ii tineau trena, coronita de flori stralucea din ce in ce mai tare, in calea ei se aseza frunze de miresme de flori. Dar, in sfarsit, ajunse la tatal imparat si cu incuviintarea lui lua toata calea frunzelor, copilele si le duse cu ea, ramanand in urma dorul parintilor, lacrimi amare, pustietate, iar inainte frunze ce se roteau in jurul toamnei.
Doar o urma a mai ramas, o lacrima de frunza si roua ce se aseza pe copacul imparat. El urma sa stea de veghe si sa adaposteasca in continuare toti trecatorii care faceau popasuri sub el.

S M I L E

"A smile is a powerful weapon,
you can even break the ice with it.

A smile is something you can’t give away,
cause it always comes back to you.

It doesn’t tak to much work for the face to let out a smile,
and just think what good smiling can bring
to the most important muscle of the body… the heart.

SMILE – it increases your face value.

If you would like to spoil the day for a grouch,
give him a smile. "

vineri, 21 septembrie 2012

Turism pentru o zi: Palatul Mogosoaia

Palatul Mogoşoaia se situează la circa 10 km de Bucureşti, în cadrul comunei omonime. A fost construit între 1698-1702 de către Constantin Brâncoveanu în stil arhitectural românesc renascentist sau stil brâncovenesc, o combinaţie de elemente veneţiene cu elemente otomane. Palatul poartă numele văduvei boierului Mogoş care deţinea pământul pe care a fost construit. Palatul a fost renovat în anii 1920 de către Martha Bibescu. Aceasta l-a primit cadou de la soţul său George Valentin Bibescu. Pentru renovarea lui, Martha Bibescu a cheltuit mare parte din averea adunată din cărţile pe care le-a scris. Mai târziu palatul a devenit un loc de întâlnire pentru politicienii şi lumea bună din anii 1930. În prezent Palatul Mogoşoaia adăposteşte Muzeul de Artă Brâncovenească şi este un important punct de atracţie turistică.
Curtea palatului Mogoşoaia
Curtea palatului Mogoşoaia
Timbru poştal românesc din 1967
Timbru poştal românesc din 1967

La vreo 11 km de Bucureşti se află Palatul Mogoşoaia, în comuna cu acelaşi nume, denumită după soţia boierului Mogoş, căruia îi aparţinuseră domeniile cumpărate la sfârşitul secolului 17 de Constantin Brâncoveanu. În 1702 se termina construcţia palatului domnesc de pe malul lacului Mogoşoaia. Clădirea iniţială era destul de diferită de ceea ce se vede acum, însă stilul ei arhitectural, compus din diverse surse de inspiraţie arhitectonică, se încadrează în aşa numitul stil brâncovenesc (un fel de baroc românesc): o combinaţie de elemente veneţiene şi otomane, renaştere italiană amestecată cu bizantin.

Una din caracteristici este pridvorul larg, deschis, cu arcade. Decoraţiunile aplicate sau sculptate în piatră reprezintă motive florale, de inspiraţie orientală.

Pe vremea aceea, curtea era plină de acareturi (cuhnia - bucătăria şi gheţăria erau în clădiri separate) şi casele servitorilor, iar apartamentele domneşti se aflau doar la etaj. După executarea lui Brâncoveanu (împreună cu cei cinci fii ai săi) la Stambul, pentru că refuzaseră să treacă la mahomedanism, palatul devine o scurtă perioadă han turcesc şi arhitectura sa suferă mult în urma raidurilor otomane din secolul 18.

În secolul 19 domeniul este cumpărat de familia de boieri Bibescu, descendenţi ai Brâncovenilor. Sub îngrijirea lor şi lucrul meşterilor francezi şi germani palatul îşi recapătă forma şi faima În 1912 prinţul George Valentin Bibescu (1880-1941) dăruieşte palatul soţiei sale, Martha Bibescu, poetă şi scriitoare, care îl găseşte în paragină şi îl transformă (cu ajutorul arhitectului şef al Veneţiei, Domenico Rupolo) în loc de întâlnire pentru cercurile ei culturale.

În 1945 ea îl donează statului cu scopul de a fi inclus pe lista monumentelor istorice şi din anii 50 în el a existat secţia feudală a Muzeului de Artă (colecţii de artă feudală se găsesc şi azi înăuntru). Nu doar palatul este o deosebită realizare, ci şi parcul care îl înconjoară. Plasat la marginea lacului Mogoşoaia, faţada dinspre lac dă într-o loggia terasată tip veneţian, cu arcade, coloane şi un mic labirint de gard viu.