Prostia

Nu cred că o să reuşesc să înţeleg şi nici să definesc prostia, dar pot spune ce simt atunci când o văd. Acest sentiment este de repulsie, mă dezgustă total, întărindu-mi ideea că mai bine singură şi neînţeleasă decât într-o armonie morbidă.

Mă întreb: De ce trebuie să fim răi, prin prostie? De ce nu ne gândim că unele lucruri facute de noi, nu sunt corecte? De ce nu vedem lucrurile proaste din noi?

Uneori nu vedem nimic pentru că ne credem perfecţi sau corecţi în toate. Lucrul acesta se poate numi şi orgoliu nemăsurat.

Încerc să fiu tolerantă cu toată lumea, să fiu realistă, să nu gândesc doar cu capul meu şi să văd şi cu ochii celorlalţi, dar mă întreb dacă are un sens această încercare a mea sau mai bine mă limitez la propriul meu orizont?


Câteodată, răutatea este egală cu prostia, dar poate fi şi o prostie inocentă care este făcută dint-o simplă necunoştinţă a anumitor date ale problemei sau a situaţiei existente.

Oricum ar fi, prostia, poate veni şi din rautate, orgoliu, gelozie şi lista poate continua.

Eu trebuie să învăţ să o accept şi să o tratez cu multă răbdare, în funcţie de situaţie !!