Magia Crăciunului adusă de cele mai frumoase citate! ♥

"Amintiti-va ca in Decembrie, dragostea cantareste mai mult decat aurul."
- Josephine Daskan Bacon

"Crăciunul fără colinde este frumos ca cerul nopţilor senine, dar fără stele!"
- Valeria Mahok

"Crăciunul din suflet dă atmosfera de sărbătoare."
- W.T. Ellis

"Voi onora Craciunul in inima si voi incerca sa-l tin cu mine tot anul."
- Charles Dickens

,,Craciunul ridica o bagheta magica asupra acestei lumi si sub ea, totul e mai moale si mai frumos."
- Norman Vincent Peale

"Inimile noastre vor intineri cu amintirile din copilarie si dragostea celor dragi, si suntem mai buni pe tot parcursul anului pentru a deveni din nou copii cu spiritul in perioada Craciunului.
- Laura Ingalls Wilder
 
"Să crezi în Spiritul Crăciunului. Este cea mai frumoasă Sărbătoare."
- Ştefan Bănică Jr.


"Ce este Craciunul? Este sensibilitatea pentru trecut, curajul pentru prezent, speranta pentru viitor. Dorinta fierbinte ca fiecare ceasca poate sa fie umpluta pana la refuz cu binecuvantari eterne, si ca fiecare cale poate duce la pace."
- Agnes M. Pahro


"Sărbătoarea Crăciunului este refugiul sufletului în iubire."
- Betty Marcovici


"Iubirea este sărbătoarea care ne aduce colinde."
- Anca Crivăţ


"Parerea mea despre Craciun, moderna sau demodata, este una foarte simpla: iubirea fata de ceilalti. Ma tot gandesc… de ce trebuie sa asteptam Craciunul pentru a arata acest lucru?"
- Bob Hope


"Bradul de Craciun imbogateste valoarea simbolica a scenei Nasterii – este un mesaj de prietenie si fraternitate, o invitatie la unitate si pace, o invitatie pentru a face loc in vietiile noastre si in societate lui Dumnezeu, care ne daruieste iubirea sa atotputernica prin imaginea fragila a unui Copilas."
- Papa Benedict XVI


“Crăciunul nu este o perioadă, nici un sezon, ci o stare de spirit. Adevăratul spirit al Crăciunului înseamnă să preţuieşti pacea şi bunăvoinţa, să oferi, din plin, compasiune”
 – Calvin Coolidge


"Unele sugestii pentru cadoul de Craciun: iertarea tuturor dusmanilor, toleranta pentru adversarul tau, inima ta pentru prietenul tau, un serviciu bun pentru clientul tau. Bunatate pentru toti si un exemplu bun pentru pentru copii. Respect pentru tine."
- Oren Arnold


“De Crăciun, toate drumurile duc acasă”
– Marjorie Holmes


“Crăciunul este, bineînţeles, timpul de a sta acasă cu sufletul şi cu trupul."
– Garry Moore

,,Craciunul este pentru totdeauna, nu doar pentru o zi, este dragoste, dorinta de a trai impreuna, de a darui, toate acestea nu sunt de pus deoparte ca niste clopotei, lumini si beteala argintie intr-o oarecare cutie pe un raft. Binele pe care il faci pentru altii este binele pe care ti-l faci tie.”
- Norman Brooks


"Craciunul este perioada cand ai dor de casa, chiar daca esti acasa."
- Carl Nelson


"As vrea sa pot pune spiritul Craciunului intr-un borcan si sa pot scoate in fiecare luna, cate un pic la un moment dat."
- Harlan Miller


"Omenirea este grozava, o familie imensa. Dovada consta in ceea ce simtim de Craciun."
- Papa Ioan XIII



"Daca in acest an nimeni nu poate sa-mi trimita cadouri de Craciun, nu va faceti griji. Doar spuneti unde locuiti si voi veni eu sa le iau singur."
- Henny Youngman


"Cel care nu are Craciunul in inima, nu-l va gasi nici sub brad."
- Roy L.Smith


"Cum sa alegi bradul perfect pentru Craciun? Toti brazii de Craciun sunt perfecti!"
- Charles Dickens


"Binecuvantat fie Craciunul pentru ca implica intreaga lume intr-un sentiment minunat de iubire."
- Hamilton Mabie Wright


"Intotdeauna am crezut ca de Craciun este un moment frumos. Un moment al faptelor bune, placut si dedicat iertarii. Este singura perioada a anului cand barbatii si femeile accepta sa-si deschida inimile."
- Charles Dickens

"Craciunul, copii, nu este o data. Este o stare de spirit."
- Mary Ellen Chase

"Singura persoana cu adevarat oarba este cea care de Craciun nu vede Craciunul in inima sa."
- Helen Adams Keller

"Daca as fi fost un filozof, ar trebui sa scriu o filozofie a jucariilor, aratand ca in viata nu trebuie luat nimic in serios, si ca in ziua de Craciun, in compania copiilor este una din putinele ocazii in care oamenii devin complet vii."
- Robert W.Lynd

"Craciunul nu va fi Craciun fara cadouri."
- Louisa May Alcott

"Cel mai bun cadou de Craciun din jurul bradului este prezenta unei familii fericite."
- Burton Hillis

"Mesajul real al Craciunului este ca noi toti nu suntem niciodata singuri."
- Taylor Caldwell

"Nu este nimic mai trist decat sa te trezesti in dimineata de Craciun si sa descoperi ca nu esti un copil."
- Erma Bombeck 

Sfântul Nicolae / Mos Nicolae

Sfântul Nicolae (Sânicoară în popor) e prăznuit pe 6 decembrie
„Se zice că Nicolae ar fi al doilea sfânt pe care l-a făcut Dumnezeu. Sfântul Mihail stă de-a dreapta Domnului şi Sfântul Nicolae de-a stânga. El ţine paza Soarelui. Cineva trebuie să-l păzească pentru că, sătul de atâta mers pe sus pe acelaşi drum şi scârbit de ce vede, Soarele încearcă mereu să fugă. Ba se abate la miazăzi, ba la miazănoapte, doar-doar va ajunge la sfârşitul pământului să se odihnească. Dumnezeu a pus de strajă doi sfinţi, pe Sfântul Toader şi pe Sfântul Nicoară.
Primăvara Soarele încearcă să fugă, dar Sfântul Toader îl prinde cu caii săi cei nărăvaşi şi-l aduce înapoi. Soarele însă nu se astâmpără.
Atunci este rândul lui Sânicoară să-l prindă. Aşa e în fiecare an. Nădejdea Soarelui este că va scăpa într-o zi. Sânicoară e bătrân şi n-are nici cai... Iarna începe după unii în această zi. Când îşi scutură barba sfântul, începe să ningă.
Mai important decât toate este faptul că Sfântul Nicolae reprezintă o geană de nădejde. Poate că nu se sfârşeşte lumea, poate că vine primăvara iar... De Sânicoară cică se întoarce noaptea la zi cu cât se suceşte puiul în găoace.
Sfântul Nicolae ajută fetele sărace. Obiceiul de a dărui copiilor dulciuri şi o nuieluşă este o inovaţie a oraşului, o prefigurare a lui Moş Crăciun cel atoatedăruitor", scria Irina Nicolau în „Ghidul sărbătorilor româneşti".
Aşa că, în timp ce copiii îşi curăţă bocancii, părinţii pot da o raită prin târg. Poate îl întâlnesc pe Moş Nicolae.

Sfântul Nicolae, episcop de Mira (actuala Turcie), este unul dintre cei mai populari sfinţi ai Bisericii, şi asta pentru că în jurul sărbătorii sale s-au ţesut foarte multe tradiţii şi obiceiuri.
Pentru copiii cuminţi sfântul Nicolae este „Moşul” care aduce daruri; pentru copii obraznici este cel care vine cu varga pentru a-i atenţiona; pentru părinţi sfântul Nicolae este „imaginea” cu care trebuie să se identifice în această zi, cumpărând dulciuri şi cadouri copiilor… Dar pentru creştinii de toate vârstele Sfântul Nicolae este şi rămâne, înainte de toate, un sfânt care ne aminteşte importanţa şi frumuseţea iubirii faţă de aproapele care devine o rază a iubirii care ne leagă de Dumnezeu. Se spune că sfântul Nicolae a ajuns episcop într-un mod foarte inedit. După moartea episcopului de Mira, preoţii s-au adunat pentru a alege un succesor. Însă, pentru că nu au reuşit să se pună de acord, au decis să-l aleagă pe cel care, în ziua următoare, avea să intre primul în biserică. Aşa se face că a doua zi, cel care a intrat primul în biserică a fost Nicolae. Astfel, a fost hirotonit preot şi apoi consacrat episcop.
Într-adevăr, nu a fost o simplă întâmplare, dar a fost inspiraţia Duhului care a făcut ca acest bărbat să fie ales în fruntea Bisericii din acea regiune, având în vedere activitatea pe care a desfăşurat-o ca episcop.
Din viaţa sa de episcop se păstrează câteva amănunte care ne spun multe despre modul în care el a înţeles să-l slujească pe Domnul şi pe oameni. Odată, un tată de familie i-a decizia de a le trimite pe cele trei fiice ale sale, care nu reuşeau să se căsătorească datorită sărăciei, să adopte o viaţă uşuratică. Gândea el că aşa vor reuşi să găsească bărbaţi care să le ia în căsătorie. Sfântul Nicolae, auzind de această situaţie, aruncă în timpul nopţii pe geamul casei în care locuiau aceste tinere, două pungi cu bani care aveau să le ajute să se căsătorească mai repede şi să nu mai fie nevoite să ducă o viaţă imorală.
De asemenea, se aminteşte din viaţa sa un episod în care a înviat trei copii pe care îi omorâse un hangiu lacom de bani. Acesta este motivul principal pentru care sfântul Nicolae a rămas în istorie ca fiind foarte apropiat de copii, iar darurile pe care mai ales copiii le primesc în sărbătoarea sa amintesc tocmai de grija pe care el a avut-o faţă de aceştia.
Sfântul Nicolae rămâne, dincolo de toate tradiţiile născute şi dezvoltate în jurul sărbătorii sale, un sfânt care ne aminteşte responsabilitatea pe care o avem cu toţii de a ne ajuta reciproc şi de a ne trăi credinţa şi în dimensiunea sa orizontală care ne trimite mereu spre ceilalţi. Darurile pe care le oferim şi le primim astăzi să ne ajute să devenim mai sensibili şi mai solidari faţă de nevoile fraţilor noştri. Sfântul Nicolae să ne ajute pe toţi să ne deschidem spre ceilalţi, distrugând barierele şi zidurile care ne separă pe unii de alţii şi ne închid în individualism şi egoism. El să mijlocească de la Dumnezeu harul iubirii pe care să-l trăim din plin în fiecare moment şi circumstanţă a vieţii noastre!

A iubi e îngeresc de Adrian Țiglea

"Năzuim să ne insinuăm în celălalt şi, dacă, se poate, să ajungem să-l locuim, să-i invadăm fiinţa” – seducătorul este un personaj care „te ia deoparte”, dislocându-te din propria ta lume şi „aruncându-te” într-un orizont sufletesc diferit. Trăim nu numai în orizonturi temporale şi spaţiale, cum ne aduce aminte Lucian Blaga, ci şi în orizonturi sufleteşti.
 Putem fi seduşi de partea rea a lucrurilor sau, dimpotrivă, de partea bună – a iubirii – sporindu-ne şi însoţindu-ne către idealul propriei noastre împliniri şi libertăţi. Atunci când suntem cu adevărat iubiţi, fiinţăm întru devenire, întru desăvârşirea de sine. Seducţia care gravitează în placenta cinismului nu face decât să ne pună fiinţa la dispoziţia celuilalt, a plăcerilor şi capriciilor sale.
În pofida a ceea ce se crede îndeobşte, Liiceanu găseşte de cuviinţă să afirmă faptul că seducerea noastră nu este un eveniment contingent, arbitrar şi lipsit de complicitatea noastră sufletească. Dimpotrivă, „orice seducţie cade pe un teren pregătit de aşteptare şi dorinţă. Există un a priori al dorinţei care pluteşte peste lumea oamenilor. (...). Orice seducător intră în viaţa noastră purtând cu el promisiunea de împlinire a unei aşteptări neprecizate, [căci] suntem făcuţi din aşteptări care vin din adânc şi de departe”.
Subzistă în adâncurile noastre nevoia de a fi iubiţi, avem nevoie „mereu să fim sprijiniţi, asemenea unei case vechi sau prost construite”, după cum ne glăsuieşte Ernesto Sábato. „La capătul oricărei seducţii se naşte o lume aparte. Cel care a fost sedus a fost scos din ordinea obişnuită a lumii, a fost luat de o parte, iar „partea” aceea are ca specific faptul de a fi doar a seducătorului şi a celui sedus. Prin actul sedus, ei sunt răpiţi din lumea aceasta”. „Sunt răpiţi din lumea aceasta”: potrivit eschatologiei creştine, la „sfârşitul veacurilor”, Isus însuşi va veni şi va „răpi la cer” pe drept-credincioşi.  Aşadar, seducţia despre care glăsuieşte Liiceanu adăposteşte în substanţa sa o anticipare a Fericirii Veşnice, promisă de creştinism.
Gabriel Liiceanu surprinde fenomenul seducţiei în diverse ipostaze. La Platon, seducţia se manifestă ca „secvenţă a luptei dintre carne şi spirit”. Din dialogul Charmides, aflăm că frumuseţea fizică nu este un argument pentru a ne lăsa seduşi; numai prin „dezbrăcarea” sufletului, putem descoperi adevărata frumuseţe a unui om. Sufletul trebuie îngrijit cel dintâi; el trebuie să fie sănătos, sănătatea sau nesănătatea sa revărsându-se apoi asupra întregului trup. Sănătatea sufletească se revarsă asupra frumuseţii fiinţei lui. În dialogul Banchetul, Socrate se preface a fi interesat de frumuseţea fizică a tinerilor, spre a-i atrage pe aceştia, intrând mai întâi pe poarta obişnuită a seducţiei de partea filosofiei, deci a frumuseţii de a doua instanţă, singura adevărată, frumuseţea spiritului eliberat de carne. Potrivit comentatorului operei lui Platon, Petru Creţia, în Banchetul „Socrate se poartă în patul lui Alcibiade ca şi când tânărul acela minunat şi iubitor ar fi trebuit să ştie că are de îmbrăţişat pe cineva care reprezintă însăşi Frumuseţea, la care nu poţi ajunge decât după ce mult mai multe lucruri ai îmbrăţişat şi ai depăşit”. Dialogul Phaidros este adresat Sufletului. „Aparenţa frumoasă, reflex palid al Frumuseţii din Lumea Ideilor, provoacă iubirea, înţeleasă ca anamneză, ca amintire a „lucrurilor de pe acel tărâm” şi astfel ca „ieşire din sine”. Persoana iubită şi sedusă este o ocazie, pe pământ, în vederea îmbarcării pentru marea călătorie a reintegrării spiritului. [...] Îndrăgostiţii lui Platon se iau de mână în vederea unei călătorii care este mai presus de iubirea lor. [...] Fiecare are nevoie de celălalt, dar în vederea unei infidelităţi finale”.
O formă nebănuită de seducţie se regăseşte în creştinism, prin persoana Mântuitorului: „Isus e seducător, pentru că ne ia de pe drumul obişnuit şi ne duce „de o parte”, cu radicalitate, către „împărăţia cerurilor”. Prin Isus, Dumnezeu însuşi seduce. Dumnezeu devine persoană ca Fiu şi capătă o biografie. […] Seducţia ocupă loc într-o pedagogie a morţii învinse. A doua venire a lui Isus echivalează cu sfârşitul timpului ca element consumator al cărnii. Prin Isus şi patimile sale, Dumnezeu poate fi iubit de acum ca persoană concretă, în carne şi oase”
Iubirea curtenească presupune „cultul nobil al femeii, care nu ar fi fost cu  putinţă fără demintatea pe care creştinismul o conferise între timp celuilalt sex, ignorat cu desăvârşire de dragostea platoniciană. De iubirea curteană e legat un ideal de viaţă bazat pe puritate şi devoţiune. Este o spiritualizare a iubirii dintre sexe. Femeia adorată şi idealizată în lirica iubirii curtene nu putea fi decât măritată, niciodată o fecioară”.
Şi filosofii se îndrăgostesc. Seducţia a jucat un rol decisiv în biografia lui Martin Heidegger, care a prins-o în mrejele iubirii pe Hannah Arendt – o eminentă reprezentă a curentului filosofiei politice din secolul XX, cunoscută pentru pertinenta sa analiză asupra totalitarismului. Heidegger are aproape 35 de ani când Hannah îi devine studentă, este căsătorit de şapte ani şi are doi fii. Hannah poartă pe urmele sale un destin dureros, iar attunci când vorbeşte despre sinele său, în paginile intitulate Umbre (1925), ea vorbeşte la persoana a treia: „o fire prea închisă şi prea retrasă în sine”, trăind „într-un exil imaginar şi blestemat”, în „devastare interioară” şi „într-o oprimare a propriei persoane” care „îi blochează orice cale de acces către ea”. Fiindu-şi sieşi obstacol, „nu aparţine niciunui loc şi niciunui timp”. Îşi detestă „propria persoană în oglindă”. Din toate acestea decurge „tirania distructivă şi violenţa împotriva propriului sine” şi instalarea „într-o angoasă fără rost şi fără obiect, o angoasă pură, sub a cărei privire goală totul devine neant”. „O umbră care se strecoară pe drum, palidă şi translucidă, purtând cu sine o stranietate ascunsă”. Gabriel Liiceanu pătrunde în intimitatea uneia dintre cele mai frumoase şi mai sângerânde iubiri a începutului de secol XX. De fapt, făcându-ne părtaşi la amorul interzis dintre cei doi intelectuali de marcă ai Europei, Liiceanu ne seduce; ne seduce nu prin plonjarea într-un tărâm interzis, ci prin spiritualizarea cărnii, care devine, astfel, fecundă. Inteligenţa în iubire femeii a făcut ca Hannah să „ştie să primească, adică s-a lăsat dusă înspre drumul ei, deci se-dusă”.
În Decameronul lui Boccacio, „,măicuţele sunt eliberate către propria lor dorinţă. Ele redevin obiecte senzuale, adică doresc în aceeaşi măsură în care sunt dorite. Totul se petrece în cadrul unei morale a desfătării sexuale. Prin universalitatea sa, această morală repune în drepturi arheul, atâta vreme persecutat, al cărnii”. Iar personajul Don Juan este personajul care evocă fenomenul seducţiei  „de partea rea a lucrurilor”: promovând senzualitatea pură, privată de sentiment, seducătorul Don Juan se împlineşte folosindu-se de trupurile „victimelor” sale. „Spiritul pare a fi amuţit cu desăvârşire, iar carnea ca senzualitate pură ocupă singură scena.”
Finalul cărţii este unul optimist: spiritul însuşi poate fi senzual, într-o lume a trupurilor furibunde. „Cultura e felul oportun al spiritului de aa prelua în jocul său carnea şi pământul. Cultura este înţelepciunea târzie a spiritului care a aflat că, pentru a pătrunde în lume, trebuie să devină carnal şi afectiv”.
Lecturând Despre seducţie am fost sedus de către Gabriel Liiceanu. Nu este prima dată. Orice întâlnire cu el evocă paşii regăsiţi ai bucuriei de a fiinţa.

Iubesc

O săptămână grozavă! ツ

"Învață-te să surâzi. Privește cu interes constructiv către lucruri și cu prietenie către oameni."

Avem în față o nouă săptămână, o planșă albă pe care să așternem clipe frumoase și zâmbete noi!