Dor de bunici

Mi-am luat traista cu rime
şi-am pornit în adâncime,
spre aducerile-aminte
când eram copil cuminte.

M-am oprit pe o câmpie,
unde macii te îmbie
a zbura pe-a lor petale
în culorile mortale.

M-am oprit pe-o ulicioară,
la o poartă legendară,
adâncit în barba-i albă,
stă bunicul cu o babă

şi vorbesc în gura mare
ce-a păţit un oarecare,
apoi zic şi pe şoptite
veştile mai necinstite.

Am intrat şi în ogradă,
Azorică dând din coadă
scheuna a bucurie
c-a venit mica zurlie.

M-am oprit lângă bunica,
ce mulgea blânda Junica,
luai cana din cuhnie
şi cu mica-mi viclenie,

o rugai cu-a mea privire,
lapte-n cană spre-mplinire,
apoi fuga în verandă
şi luai pâinică caldă.

Fericită stau pe-o prispă,
neavând nimica lipsă
ochii-mi strălucesc în soare
cu albastra lor  culoare.