"Am avut profesori străluciţi.
M-am bucurat de progresele şi de succesele mele.
Când mi-amintesc de savantul care am fost,
îl compar cu apa care ia forma vasului şi
cu fumul pe care îl împrăştie vântul.
Am întrebat savantul şi-am întrebat şi sfantul Sperând c-au să mă-nveţe suprema-nţelepciune. Şi, dup-atâta trudă, atât se poate spune: Că a venit ca apa şi că plecăm ca vântul.
Răsplata cuvenită iar n-a venit? Zâmbeşte! Să crezi c-un lucru poate fi altfel, nebunie-i. Căci totu-i scris în cartea pe care-o răsfoieşte La întâmplare vântul uituc al... veşniciei..
Atâta duioşie la început. De ce? Atâtea dulci alinturi şi-atâtea farmece În ochi, în glas, în gesturi - apoi. De ce? Şi-acum, De ce sunt toate ură şi lacrimă şi fum?
Fii vesel, căci tristeţea o să dureze pururi. Mereu aceleaşi stele s-or învârti-n azururi. Din cărămizi făcute din trupul tău, n-ai teamă, Se vor zidi palate pentru neghiobi de seamă.
Eu sunt minunea lumii, spunea ieri trandafirul.
Cine-ar avea curajul să-mi facă vreo durere?
Cânta privighetoarea şi repeta zefirul;
O zi de fericire, un an de lacrimi cere..."
citat din Omar Khayyam
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu