Iubind vei învăța să iubești

"Fiecare om are relația sa personală cu Dumnezeu și cu cei din jur. Nu există un șablon de iubire sau de sfințenie prin care toți oamenii să treacă și să bifeze altruismul, iertarea, mântuirea și altele asemenea. Oricine are emoția sa, povestea sa, balada sa, căderea și ridicarea sa. Fiece suflet este un diamant neprețuit. Iubirea cheamă iubire. Orice om poate fi iubit dacă vedem chipul lui Hristos în celălalt. Iubește și iubirea te va învăța să iubești curat.

Iubirea ne face să ieșim din „eul” nostru şi să trăim plenar. Iubirea ne urcă la Dumnezeu și tot iubirea este criteriul Judecății de Apoi. Nu ne va întreba Doamne dacă avem multe „cartoane” și certificări, nici ce funcții am avut, nici prin ce cercuri de oameni ne-am învârtit, nici ce mașină am condus, nici în ce casă am locuit, nici ce vacanțe ne-au odihnit, ci ne va întreba cât am iubit și cât am iertat. Iubirea și iertarea curată transformă într-o liturghie lăuntrică chipul din om. Dragostea are raze puternice care prăjește prin flacăra interioară orice umbră de răutate din exterior, este lumina care alungă întunericul. Iubirea te transformă în ceea ce iubești și trece de orice barieră, de orice graniță. Cine iubește nu are ziduri sau temnițe interioare, ci trăiește bucuria Împărăției Veșnice în starea de grație divină. Iubirea naşte îngeri. Iubirea ne face frumoşi. Iubirea ne face sănătoşi.

Adeseori ne pierdem prin târgul vieții căutând preț la lucruri ce nu au preț. Purtăm lumea în inimă și în minte. Cine nu a găsit ceva bun acolo nu va găsi în exterior. Oamenii sunt ceea ce știm noi să găsim în ei, lumină sau întuneric, slăbiciune sau virtute, bucurie sau durere. Dacă fericirea altora este fericirea noastră atunci ştim că suntem pe drumul iubirii. Iubirea e o artă a inimii, este viaţă, este răbdare şi veşnicie.

Nu pot cuprinde iubirea în aceste smerite rânduri şi nici nu-mi doresc asta, căci i-aş ştirbi din valoare. Iubirea nu se filosofează, nu se poate cuprinde în tratate, ci se simte, se gustă, se trăieşte clipă de clipă. Iubirea îţi taie respiraţia, nu are logică şi este foarte puternică, străbătând munţi, mări, ani, istorie… Iubirea este un curcubeu deasupra sufletului tău.

În bucuria iubirii nu avem nevoie de măşti. Este singurul loc curat şi pur care nu are nevoie de interpretări, de roluri, de scenarii. Cred din toată inima în puterea iubirii. Suntem pe pământ să ne iubim într-o continuă lecţie a iubirii. Uneori luăm notă de trecere, alteori picăm examenele. Până la buza mormântului se dau restanţe la iubire. Dacă oamenii şi-ar umple sufletele cu iubire nu ar mai avea vreme să se plângă pentru nimicurile vieţii. Dacă iubeşti ierţi şi ierţi totul boiereşte, nu doar din vârful buzelor! Iubirea te iubeşte aşa cum eşti, căci în iubire eu sunt tu şi tu eşti eu.

Vocaţia fiinţelor vii este iubirea. Fiecare dintre noi are dreptul să fie iubit. A fi în iubire înseamnă a fi şi a locui în Dumnezeu. Iubesc Iubirea! Tu ce iubeşti?"

Mă semnez cu un strop de iubire.

ieromonah Hrisostom Filipescu

Sursa:  http://www.lumeacredintei.com/editoriale/21957/

http://hrisostomfilipescu.wordpress.com/

 ✿‿✿

Dragobetele

Dragobetele - sarbatoarea iubirii la romani

La 24 februarie, in ziua cand Biserica Ortodoxa sarbatoreste Aflarea capului Sf. Ioan Botezatorul, spiritualitatea populara consemneaza ziua lui Dragobete, zeu al tineretii in Panteonul autohton, patron al dragostei si al bunei dispozitii.

 Dragobete era ziua cand fetele si baietii se imbracau in haine de sarbatoare si, daca timpul era frumos, porneau in grupuri prin lunci si paduri, cantand si cautand primele flori de primavara. Fetele strangeau in aceasta zi ghiocei, viorele si tamaioase, pe care le puneau la icoane, pentru a le pastra pana la Sanziene, cand le aruncau in apele curgatoare. Daca, intamplator, se nimerea sa gaseasca si fragi infloriti, florile acestora erau adunate in buchete ce se puneau, mai apoi, in lautoarea fetelor, in timp ce se rosteau cuvintele: "Floride fraga/Din luna lui Faur/La toata lumea sa fiu draga / Uraciunile sa le desparti".

 In dimineata zilei de Dragobete fetele si femeile tinere strangeau zapada proaspata, o topeau si se spalau cu apa astfel obtinuta pe cap, crezand ca vor avea parul si tenul placute admiratorilor.

 De obicei, tinerii, fete si baieti, se adunau mai multi la o casa, pentru a-si "face de Dragobete", fiind convinsi ca, in felul acesta, vor fi indragostiti intregul an, pana la viitorul Dragobete. Aceasta intalnire se transforma, adesea, intr-o adevarata petrecere, cu mancare si bautura. De multe ori baietii mergeau in satele vecine, chiuind si cantand peste dealuri, pentru a participa acolo la sarbatoarea Dragobetelui.

Dragobetele trebuia tinut cu orice pret: Daca nu se facea cumva Dragobetele, se credea ca tinerii nu se vor indragosti in anul care urma. In plus, un semn rau era daca o fata sau un baiat nu intalneau la Dragobete macar un reprezentant al sexului opus, opinia generala fiind ca, tot anul, respectivii nu vor mai fi iubiti, iar daca o fata iesea impreuna cu un baiat si nu se sarutau se credea despre ei ca nu se vor mai iubi in acel an. 

 Dragobete - sarbatorit in ziua imperecherii pasarilor

El este sarbatorit in ziua imperecherii pasarilor care se strang in stoluri, ciripesc si incep sa-si construiasca cuiburile. Pasarile neimperecheate in aceasta zi ramaneau stinghere si fara pui pana la Dragobetele din anul viitor. Asemanator pasarilor, fetele si baietii trebuiau sa se intalneasca pentru a fi indragostiti pe parcursul intregului an. Pretutindeni se auzea zicala: "Dragobetele saruta fetele!"

Dragobete identificat cu Navalnicul

Dragostea curata a tinerilor, asociata de romani cu ciripitul si imperecherea pasarilor de padure, este pusa sub protectia unei indragite reprezentari mitice, Dragobetele. El este identificat si cu o alta reprezentare mitica a Panteonului romanesc, Navalnicul, fecior frumos care ia mintile fetelor si nevestelor tinere, motiv pentru care a fost metamorfozat de Maica Domnului in planta de dragoste care ii poarta numele (o specie de feriga).

Etimologia cuvantului Dragobete

Una din ipoteze este ca Dragobete ar putea proveni din slava veche: dragu biti - a fi drag. O alta ipoteza spune ca numele provine din cuvintele dacice trago - tap si bete - picioare (pedes, in latina). Pierzandu-se limba daca, trago a devenit drago, iar pede - bete (cum se numesc cingatoriile inguste, fasiile tesute). Tapul simbolizeaza puterea de procreare, forta vitala, fecunditatea.

Culegatorii de folclor de la sfarsitul veacului al XIX-lea si din prima parte a secolului al XX-lea au mai inregistrat si alte denumiri pentru aceasta sarbatoare, precum "Ioan Dragobete", "Dragostitele", "Santion de primavara", "Cap de primavara" sau "Cap de vara intai", dar si "Dragomiru-Florea" sau "Granguru". In unele traditii este numit  fiu al Babei Dochia si cumnat cu eroul vegetational Lazarica.

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/datini-obiceiuri-superstitii/dragobetele-sarbatoarea-iubirii-romani-68807.html 

 ✿‿✿