Pablo Alboran

Regálame tu risa,
enseñame a sonar
con solo una caricia
me pierdo en este mar.... como sigue la letra?

Cântec femeiesc - Adrian Paunescu

"Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte “ele” ce slujesc pe “ei”.

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.

Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.

Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.

Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi…"

Astenii de buzunar, de Marius Tucă

Hotărâre de primăvară

"Primăvara șovăie să-mi între în casă, în inimă, în ziar, în suflet. Bate frumos la ușă, eu dau fuga să-i deschid, numai că EA se răzgândește în ultima clipă să mai vină: își uitase cocorii. Și jocul se repetă - iar bate, eu mă reped la ușă, însă în prag nu-i decât adierea ei: se întorsese căci nu luase cu ea norii. Dar, într-o bună zi, tot o prind eu, fie și numai pentru a-i scoate toate păsările din cap. Numai să vină, că, după semnalele pe care le am, se pare că a fost oprită pe undeva, într-o sală de așteptare, pe motiv că n-ar viză să intre-n suflete. Orice s-ar întâmpla însă, n-o mai pot opri nici toate autoritățile din lume. EA o să vină. Deja, pe cei mai tineri, i-a învăluit în aerul ei, prinzându-i în lațuri de iubire, trimițându-i pe toți în șomaj de vise, punându-i să se sărute printre inflațiile de muguri și cercei".

"Mai e puțin și Primăvara o să ajungă prim-ministru, un prim-ministru ce remaniază iubiri vechi, un prim-ministru ce încarcă bugetul de dor, făcând să crească producția de suflete, depășind planul de sentimente. Primăvara este cea care va da o hotărâre, o Hotărâre de Primăvară, prin care chiria pe locurile din inimi va fi doar un bănuț, în așa fel încât să ne avem unii pe alții la inimă fără să ne coste ceva.
Ieșiți din case, nu mai hibernați, Primăvara nu vine prin cablu! Cocorii nu vin prin cablu! Nu le încape zborul!
Ieșiți afară din adăposturile hibernale și lăsați-vă sfâșiați de Primăvara asta care încă șovăie să intre în case!..."

Un mesaj optimist ツ

"Pentru a fi de neînlocuit trebuie să fii diferit."
- Coco Chanel

Legenda buburuzei - de Eugen Jianu

 

Au ieșit ghioceii albi, brândușele galbene și toporasii albăstrii. Albinele își deretică stupul; că mâine or să iasă la treabă. Mieii zburdă pe pajiștile abia dezgolite de nea. În ogradă, găinile scurmă și cotcodăcesc. Toată lumea are treabă; nimeni nu stă degeaba. Mângâiată de soare, buburuza cea mică și roșie a ieșit și ea din crăpăturile scoarței copacului unde a stat pitită până atunci. A făcut ochii mari și s-a uitat în jur. Așa cum stătea pe scoarța cenușie a copacului, părea o fărâmă dintr-o piatră prețioasă roșie. Avea și scăpări de rubin când vreo rază o mângâia pe spate.

Buburuza s-a întristat.

- Ce mică și neînsemnată sunt. Toate în jurul meu au un rost, numai eu nu.
Nimeni nu mă bagă în seamă! zicând acestea și-a desfăcut larg aripile lăsându-le purtată de-o boare de vânt. Așa a ajuns pe prispa unei case, iar de acolo pe mâna unui copil care se juca.

- Bunicule, s-a bucurat copilul, uite o buburuză. Ce gâză micuță și drăgălașă, i-o fi frig... Dar de acuma, gata! Nu te mai necăji, buburuzo. Am să te încălzesc eu! Și co­pilul a ridicat încetișor mâna către soare și-a mângâiat cu drag stropul roșu care îi înflorea în palmă. Apoi a suflat încetișor asupra-i.

- Hai du-te, buburuzo! încălzește-te la soare!

Atunci a înțeles și buburuza că, mică și neînsemnată cum e, are și ea un rost pe lumea asta. E cea dintâi gâză care se arată primăvara. E, cum s-ar zice, o vestitoare curajoasă.

 Să nu uitați că sunteți importanți și valoroși! Și să nu lăsați pe nimeni să vă facă să credeți altceva! 

O zi minunată, plină de frumos! ツ

✿‿✿

 

Emil Cioran - Parfumul e istoria unei flori

„Parfumul e istoria unei flori.”

Emil Cioran

Mi-a placut foarte mult acest citat şi reflectând asupra lui m-am gandit că ar fi bine să ne reamintim cine a fost Emil Cioran.

 Emil Cioran, biografie (1911 - 1995)

Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Răşinari; d. 20 iunie 1995, Paris) a fost un filozof şi scriitor român stabilit în Franţa.

Emil Cioran s-a născut la Răşinari, judeţul Sibiu. Tatăl său, Emilian Cioran, a fost protopop ortodox şi consilier al Mitropoliei din Sibiu. Mama sa, Elvira Cioran (n. Comaniciu), era originară din Veneţia de Jos, comună situată în apropiere de Făgăraş. Tatăl Elvirei, Gheorghe Comaniciu, de profesie notar, fusese ridicat de autorităţile Austro-Ungare la rangul de baron. Astfel, pe linie maternă, Emil Cioran se trăgea dintr-o familie din nobilimea transilvană.

După studii clasice la liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, începe la 17 ani studiul filozofiei la Universitatea din Bucureşti. A fost coleg cu Constantin Noica şi elev al lui Tudor Vianu şi Nae Ionescu. Bun cunoscător al limbii germane, a studiat în original pe Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer, şi mai ales pe Friedrich Nietzsche. Încă din tinereţe a arătat înclinaţie spre agnosticism, apărîndu-i evidentă "incovenienţa existenţei". În timpul studenţiei a fost în mod deosebit influenţat de lectura lui Georg Simmel, Ludwig Klages şi Martin Heidegger, precum şi de filozoful rus Lev şestov, care situase întîmplarea în centrul sistemului său de gîndire. În 1933 obţine o bursă, care îi permite să continue studiile de filozofie la Berlin, unde intră în contact cu Nicolai Hartmann şi Ludwig Klages.

Prima lui carte apărută în 1934 în România, Pe culmile disperării, a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi şi premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la faţă a României (1936), Lacrimi şi Sfinţi (1937).

Nevoia resimţită atunci de generaţia tînără a unei treziri spirituale pornită din exaltarea valorilor vitale, antiraţionaliste, care din păcate a culminat într-un extremism de dreapta, a influenţat viziunea tînărului Cioran. Deşi nu a fost niciodată membru al Mişcării legionare, în perioada interbelică simpatizează cu ideile acesteia, fără a fi de acord cu metodele ei violente. Plecat cu o bursă la Berlin în 1933, se declară într-un articol admirator al lui Hitler şi justifică provocator Noaptea cuţitelor lungi. Va repudia apoi definitiv, cu furie şi ruşine, această viziune, ca pe o inadmisibilă rătăcire a tinereţii, argumentînd prin ea refuzul oricărei implicări a individului în istorie.

Reîntors în ţară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul "Andrei şaguna" din Braşov. În 1937, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din Bucureşti, care i se va prelungi pînă în 1944. În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaş, ultima sa carte în limba română, limbă pe care a abandonat-o în favoarea francezei, a cărei variantă definitivă (rămasă inedită pînă în 1991) va fi încheiată în 1945, cînd se stabileşte definitiv în Franţa.

În 1937 Emil Cioran pleacă în Franţa cu o bursă a Institutului Francez din Bucureşti. După o scurtă întoarcere în ţară (două luni) în 1940, el părăseşte pentru totdeauna România şi se stabileşte la Paris. Din acest moment Cioran va publica numai în limba franceză, operele lui fiind apreciate nu numai pentru conţinutul lor, dar şi pentru stilul plin de distincţie şi fineţe al limbii. În 1949 îi apare la editura Gallimard - editură care va publica mai tîrziu majoritatea cărţilor sale - prima lucrare scrisă în limba franceză, Précis de décomposition, distinsă în 1950 cu premiul Rivarol. Ulterior, Cioran refuză toate distincţiile literare care i-au fost atribuite.

Emil Cioran a locuit la Paris în Cartierul Latin, pe care nu l-a părăsit niciodată. A trăit mult timp retras, evitînd publicitatea.

Epuizînd încă din tinereţe interesul pentru filozofia de catedră, Cioran a părăsit devreme gîndirea sistematică şi speculaţiile abstracte, pentru a se consacra unor cugetări profund personale. "N-am inventat nimic, am fost doar secretarul senzaţiilor mele", va constata mai tîrziu. Din eseurile apărute în limba română se desprinde portretul unui tînăr gînditor din anii treizeci, influenţat de mişcarea de idei din acea epocă în care intelectualii români descopereau gîndirea existenţialistă.

După moartea Simonei Boué, prietena de o viaţă a lui Emil Cioran, o serie de manuscrise ale acestuia (peste 30 de caiete) au fost găsite în apartamentul lor de o menajeră, care a încercat în 2005 scoaterea la licitaţie şi valorificarea lor. Într-o primă etapă, o hotărîre a Curţii de Apel din Paris a oprit comercializarea acestora. În urma judecării, Tribunalul din Paris decide în decembrie 2008 restituirea tuturor documentelor către persoana găsitoare, urmînd ca aceasta să dispună de ele cum crede de cuviinţă.

În măsura în care opera lui Cioran este semnificativă pe plan european pentru impasul filosofiei în acest crepuscul de mileniu, ea dă seamă şi de una din cele mai importante perspective ale gândirii româneşti. Remarcabilă este şi la Cioran puterea de absorbţie a unor substanţe filosofice de naturi diverse şi provenind din arii depărtate de cultură, deosebite în aparenţă, dar înrudite în esenţă.


Sursa: http://istoria.md/articol/611/Emil_Cioran,_biografie 

 

11 citate de Emil Cioran

1. Gândurile cele mai adânci şi cele mai scumpe sunt acelea pentru care regretăm că n-avem lacrimi. Cartea amăgirilor
2. Potrivit regulii unui sfânt, dacă un călugăr devenea mândru sau măcar mulţumit de munca pe care o făcea, trebuia să renunţe la ea. Iată un pericol de care nu se tem cei ce trăiesc cu gustul insatisfacţiei. Despre neajunsul de a te fi născut
3. În oraşe am întâlnit moartea în ochii oamenilor; în natură în freamătul frunzelor. Şi-am întâlnit-o şi mai des în tăcerile inimii. Razne
4. Nu le porţi pică celor pe care i-ai insultat; din contră, eşti dispus să le recunoşti toate meritele imaginabile. Această generozitate, din păcate, n-ai s-o regăseşti niciodată la cel insultat. Mărturisiri şi anateme
5. Ratatul e un om ca noi toţi, cu diferenţa că el n-a consimţit să repecte regula jocului. De aceea îl blamăm şi îl ocolim, îl duşmănim pentru că a dezvăluit secretul nostru, îl considerăm, pe bună dreptate, un mizerabil şi un trădător.  Demiurgul cel rău
6. Când petreci zile întregi fără să schimbi vreo vorbă cu vreo făptură, când ai uitat semenii şi până şi condiţia de om, eul se dezvăluie o forţă tot aşa de mare ca şi lumea. Conversaţia ne dă măsura micimii noastre; singurătatea ne-o intensifică, dar în aşa fel încât micimea noastră nu e mai mică decât a lumii. Razne
7. Bărbaţii care iubesc cu adevărat, cu o pasiune puternică nu pot iubi în acelaşi timp mai multe femei, ci numai una. Pe culmile disperării
8. Destin înseamnă a lupta deasupra sau alături de viaţă, a-i face concurenţă în pasiune, răzvrătire şi suferinţă. 
9. Abţine-te să dojeneşti pe cineva, oricine ar fi. Dacă oamenii s-ar putea schimba, s-ar schimba. Dar nu pot. Iar tu şi mai puţin ca ei. Caiete II. 1966-1968
10. Nu preţuiesc o carte decât prin tulburarea, prin otrava pe care-o toarnă în mine. Caiete I. 1957-1965
11. Sunt experienţe cărora nu le mai poţi supravieţui. După ele, simţi cum orice ai face nu mai poate avea nici o semnificaţie. Căci după ce ai atins limitele vieţii, dupa ce ai trăit cu exasperare tot ceea ce oferă acele margini periculoase, gestul zilnic şi aspiraţia obişnuită îşi pierd orice farmec şi orice seducţie.

Sursa: http://florinrosoga.ro/blog/emil-cioran-11-citate-alese/

                             Caderea in timp

„Dupa ce a stricat adevarata eternitate,
omul a cazut in timp,
unde a izbutit, daca nu sa prospere,
cel putin sa traiasca:
sigur e ca s-a obisnuit cu noua lui conditie.
Procesul acestei caderi
si al acestei deprinderi
se numeste Istorie.
Dar iata ca-l ameninta o alta cadere,
a carei amploare e inca greu de apreciat.
De data asta
el nu va mai cadea din eternitate,
ci din timp;
si a cadea din timp inseamna
a cadea din Istorie.
Iminenta sau nu, aceasta cadere e posibila,
ba chiar inevitabila.
Cand ii va fi data,
omul nu va mai fi un animal istoric.
Si atunci, dupa ce-si va fi pierdut
pana si amintirea adevaratei eternitati,
a primei sale fericiri,
isi va intoarce privirile
spre universul temporal,
spre acest al doilea paradis
din care va fi fost izgonit.“

Sursa: http://www.libris.ro/filosofie-romaneasca/caderea-in-timp---emil-cioran-HUM973-50-0347-3--c8928--p313159.html

Astăzi sărbătorim ZIUA INTERNAȚIONALĂ A POEZIEI.

Poezia (poemul) mea de suflet îi aparține lui Octavian Paler:

"Avem timp pentru toate. Să dormim, să alergăm în dreapta şi în stânga,
să regretăm ce-am greşit şi să greşim din nou,
să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,
avem timp să citim şi să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii
şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiţii şi boli,
să învinovăţim destinul şi amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările,
să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp pentru puţină tandreţe.
Când să facem şi asta murim."

 

 

Zâmbet ツ

Nici o zi fără soare, fără zâmbete și fără optimism!  ツ

Vocea iubirii tale

Ceea ce avem in inima este greu de exprimat prin cuvinte. Faptele sunt cele care conteaza,gesturile zilnice prin care ne demonstram mereu iubirea celor care sunt intr-adevar importanti,lucrurile sunt frumoase numai daca sunt facute cu dragoste si din suflet.Sa aveti un sfarsit de saptamana reusit cu multe bucurii,pace interioara si mai ales iubire! ツ

 

 

Nervi de primăvară de George Bacovia

Primăvară...
O pictură parfumată cu vibrări de violet.
În vitrine, versuri de un nou poet,
În oras, suspină un vals de fanfară.

O lungă primăvară de visuri si păreri ...

O lungă desertare zvoneste împrejur,
E clar si numai soare.
La geamul unei fabrici o pală lucrătoare
Aruncă o privire în zarea de azur.

O nouă primăvară pe vechile dureri ...

Apar din nou tăranii pe hăul de câmpie,
În infinit pământul se simte tresăltând :
Vor fi acum de toate cum este orisicând,
Dar iar rămâne totul o lungă teorie.

O, când va fi un cântec de alte primăveri ? ! ...

de George Bacovia

---

Primavara... O raza de fericire

                                                                   Foto: Laurențiu Iordache


"Adevarata fericire consta în a te zari frumos în oglinda propriei tale constiinte."
Nunez de Arenas

Pentru multi dintre noi primavara aduce cu ea : veselie, bucurie, incantare, fericire. Eu va doresc tot ce este mai frumos pe lume, multa intelepciune si iubire. Iar martisorul primut de la cei dragi sa va trezeasca un fior de bucurie de fiecare data cand il priviti.

 George Toparceanu - Rapsodii de primavara

I
Sus prin crangul adormit,
A trecut in taina mare,
De cu noapte, risipind
Siruri de margaritare
Din panere de argint,
Stol balai
De ingerasi
Cu alai
De toporasi.
Primavara, cui le dai?
Primavara, cui le lasi?
II
Se-nalta abur moale din gradina.
Pe jos, pornesc furnicile la drum.
Acoperisuri vestede-n lumina
Intind spre cer ogeacuri fara fum.
Pe langa garduri s-a zvantat pamantul
Si ies gandacii-Domnului pe zid.
Ferestre amortite se deschid
Sa intre-n casa soarele si vantul.
De prin balcoane
Si coridoare
Albe tulpane
Falfaie-n soare.


Ies gospodinele
Iuti ca albinele,
Parul le flutura,
Toate dau zor.
Unele matura,
Altele scutura
Colbul din patura
Si din covor.
Un zarzar mic, in mijlocul gradinii,
Si-a rasfirat crengutele ca spinii
De frica sa nu-i cada la picioare,
Din crestet, valul subtirel de floare.
Ca s-a trezit asa de dimineata
Cu ramuri albe µ si se poate spune
Ca-i pentru-ntaia oara in viata
Cand i se-ntampla-asemenea minune.
Un nor sihastru
Si-aduna-n poala
Argintul tot.
Cerul e-albastru
Ca o petala
De miozot.
III
Soare crud in liliac,
Zbor subtire de gandac,
Glasuri mici
De randunici,
Viorele si urzici...


Primavara, din ce rai
Nevisat de pamanteni
Vii cu mandrul tau alai
Peste cranguri si poieni?
Pogorata pe pamant
In matasuri lungi de vant,
Lasi in urma, pe campii,
Galbeni vii
De papadii,
Balti albastre si-nsorite
De omat topit abia,
Si pe dealuri mucezite
Araturi de catifea.
Si pornesti departe-n sus
Dupa iarna ce s-a dus,
Dupa trena-i de ninsori
Asternuta pe colini...
Drumuri nalte de cocori,
Calauzii cei straini,
Iti indreapta an cu an
Pasul tainic si te mint
Spre tinutul diafan
Al campiilor de-argint.
Iar acolo te opresti
Si doar pasul tau usor,
In omat stralucitor,
Lasa urme viorii
De conduri imparatesti
Peste albele stihii...
Primavara, unde esti?
 
 

  

Un martisor

O primavara fericita, cu visuri transformate in realitate!
---------------------------------------------------------------------------