Mi-a placut foarte mult acest citat şi reflectând asupra lui m-am gandit că ar fi bine să ne reamintim cine a fost Emil Cioran.„Parfumul e istoria unei flori.”Emil Cioran
Emil Cioran, biografie
(1911 - 1995)
Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Răşinari; d. 20 iunie 1995, Paris) a fost un filozof şi scriitor român stabilit în Franţa.
Emil
Cioran s-a născut la Răşinari, judeţul Sibiu. Tatăl său, Emilian
Cioran, a fost protopop ortodox şi consilier al Mitropoliei din Sibiu.
Mama sa, Elvira Cioran (n. Comaniciu), era originară din Veneţia de Jos,
comună situată în apropiere de Făgăraş. Tatăl Elvirei, Gheorghe
Comaniciu, de profesie notar, fusese ridicat de autorităţile
Austro-Ungare la rangul de baron. Astfel, pe linie maternă, Emil Cioran
se trăgea dintr-o familie din nobilimea transilvană.
După studii clasice la liceul Gheorghe Lazăr
din Sibiu, începe la 17 ani studiul filozofiei la Universitatea din
Bucureşti. A fost coleg cu Constantin Noica şi elev al lui Tudor Vianu
şi Nae Ionescu. Bun cunoscător al limbii germane, a studiat în original
pe Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer, şi mai ales pe Friedrich
Nietzsche. Încă din tinereţe a arătat înclinaţie spre agnosticism,
apărîndu-i evidentă "incovenienţa existenţei". În timpul
studenţiei a fost în mod deosebit influenţat de lectura lui Georg
Simmel, Ludwig Klages şi Martin Heidegger, precum şi de filozoful rus
Lev şestov, care situase întîmplarea în centrul sistemului său de
gîndire. În 1933 obţine o bursă, care îi permite să continue studiile de
filozofie la Berlin, unde intră în contact cu Nicolai Hartmann şi
Ludwig Klages.
Prima lui
carte apărută în 1934 în România, Pe culmile disperării, a fost distinsă
cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi şi premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la faţă a României (1936), Lacrimi şi Sfinţi (1937).
Nevoia
resimţită atunci de generaţia tînără a unei treziri spirituale pornită
din exaltarea valorilor vitale, antiraţionaliste, care din păcate a
culminat într-un extremism de dreapta, a influenţat viziunea tînărului
Cioran. Deşi nu a fost niciodată membru al Mişcării legionare, în
perioada interbelică simpatizează cu ideile acesteia, fără a fi de acord
cu metodele ei violente. Plecat cu o bursă la Berlin în 1933, se
declară într-un articol admirator al lui Hitler şi justifică provocator Noaptea cuţitelor lungi.
Va repudia apoi definitiv, cu furie şi ruşine, această viziune, ca pe o
inadmisibilă rătăcire a tinereţii, argumentînd prin ea refuzul oricărei
implicări a individului în istorie.
Reîntors în ţară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul "Andrei şaguna"
din Braşov. În 1937, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez
din Bucureşti, care i se va prelungi pînă în 1944. În 1940, începe să
scrie Îndreptar pătimaş, ultima sa carte în limba română, limbă
pe care a abandonat-o în favoarea francezei, a cărei variantă
definitivă (rămasă inedită pînă în 1991) va fi încheiată în 1945, cînd
se stabileşte definitiv în Franţa.
În
1937 Emil Cioran pleacă în Franţa cu o bursă a Institutului Francez din
Bucureşti. După o scurtă întoarcere în ţară (două luni) în 1940, el
părăseşte pentru totdeauna România şi se stabileşte la Paris. Din acest
moment Cioran va publica numai în limba franceză, operele lui fiind
apreciate nu numai pentru conţinutul lor, dar şi pentru stilul plin de
distincţie şi fineţe al limbii. În 1949 îi apare la editura Gallimard - editură care va publica mai tîrziu majoritatea cărţilor sale - prima lucrare scrisă în limba franceză, Précis de décomposition, distinsă în 1950 cu premiul Rivarol. Ulterior, Cioran refuză toate distincţiile literare care i-au fost atribuite.
Emil
Cioran a locuit la Paris în Cartierul Latin, pe care nu l-a părăsit
niciodată. A trăit mult timp retras, evitînd publicitatea.
Epuizînd
încă din tinereţe interesul pentru filozofia de catedră, Cioran a
părăsit devreme gîndirea sistematică şi speculaţiile abstracte, pentru a
se consacra unor cugetări profund personale. "N-am inventat nimic, am fost doar secretarul senzaţiilor mele",
va constata mai tîrziu. Din eseurile apărute în limba română se
desprinde portretul unui tînăr gînditor din anii treizeci, influenţat de
mişcarea de idei din acea epocă în care intelectualii români
descopereau gîndirea existenţialistă.
După
moartea Simonei Boué, prietena de o viaţă a lui Emil Cioran, o serie de
manuscrise ale acestuia (peste 30 de caiete) au fost găsite în
apartamentul lor de o menajeră, care a încercat în 2005 scoaterea la
licitaţie şi valorificarea lor. Într-o primă etapă, o hotărîre a Curţii
de Apel din Paris a oprit comercializarea acestora. În urma judecării,
Tribunalul din Paris decide în decembrie 2008 restituirea tuturor
documentelor către persoana găsitoare, urmînd ca aceasta să dispună de
ele cum crede de cuviinţă.
În
măsura în care opera lui Cioran este semnificativă pe plan european
pentru impasul filosofiei în acest crepuscul de mileniu, ea dă seamă şi
de una din cele mai importante perspective ale gândirii româneşti.
Remarcabilă este şi la Cioran puterea de absorbţie a unor substanţe
filosofice de naturi diverse şi provenind din arii depărtate de cultură,
deosebite în aparenţă, dar înrudite în esenţă. Sursa: http://istoria.md/articol/611/Emil_Cioran,_biografie
11 citate de Emil Cioran
- Gândurile cele mai adânci şi cele mai scumpe sunt acelea pentru care regretăm că n-avem lacrimi. Cartea amăgirilor
- Potrivit regulii unui sfânt, dacă un călugăr devenea mândru sau măcar mulţumit de munca pe care o făcea, trebuia să renunţe la ea. Iată un pericol de care nu se tem cei ce trăiesc cu gustul insatisfacţiei. Despre neajunsul de a te fi născut
- În oraşe am întâlnit moartea în ochii oamenilor; în natură în freamătul frunzelor. Şi-am întâlnit-o şi mai des în tăcerile inimii. Razne
- Nu le porţi pică celor pe care i-ai insultat; din contră, eşti dispus să le recunoşti toate meritele imaginabile. Această generozitate, din păcate, n-ai s-o regăseşti niciodată la cel insultat. Mărturisiri şi anateme
- Ratatul e un om ca noi toţi, cu diferenţa că el n-a consimţit să repecte regula jocului. De aceea îl blamăm şi îl ocolim, îl duşmănim pentru că a dezvăluit secretul nostru, îl considerăm, pe bună dreptate, un mizerabil şi un trădător. Demiurgul cel rău
- Când petreci zile întregi fără să schimbi vreo vorbă cu vreo făptură, când ai uitat semenii şi până şi condiţia de om, eul se dezvăluie o forţă tot aşa de mare ca şi lumea. Conversaţia ne dă măsura micimii noastre; singurătatea ne-o intensifică, dar în aşa fel încât micimea noastră nu e mai mică decât a lumii. Razne
- Bărbaţii care iubesc cu adevărat, cu o pasiune puternică nu pot iubi în acelaşi timp mai multe femei, ci numai una. Pe culmile disperării
- Destin înseamnă a lupta deasupra sau alături de viaţă, a-i face concurenţă în pasiune, răzvrătire şi suferinţă.
- Abţine-te să dojeneşti pe cineva, oricine ar fi. Dacă oamenii s-ar putea schimba, s-ar schimba. Dar nu pot. Iar tu şi mai puţin ca ei. Caiete II. 1966-1968
- Nu preţuiesc o carte decât prin tulburarea, prin otrava pe care-o toarnă în mine. Caiete I. 1957-1965
- Sunt experienţe cărora nu le mai poţi supravieţui. După ele, simţi cum orice ai face nu mai poate avea nici o semnificaţie. Căci după ce ai atins limitele vieţii, dupa ce ai trăit cu exasperare tot ceea ce oferă acele margini periculoase, gestul zilnic şi aspiraţia obişnuită îşi pierd orice farmec şi orice seducţie.
Caderea in timp
„Dupa ce a stricat adevarata eternitate,
omul a cazut in timp,
unde a izbutit, daca nu sa prospere,
cel putin sa traiasca:
sigur e ca s-a obisnuit cu noua lui conditie.
Procesul acestei caderi
si al acestei deprinderi
se numeste Istorie.
Dar iata ca-l ameninta o alta cadere,
a carei amploare e inca greu de apreciat.
De data asta
el nu va mai cadea din eternitate,
ci din timp;
si a cadea din timp inseamna
a cadea din Istorie.
Iminenta sau nu, aceasta cadere e posibila,
ba chiar inevitabila.
Cand ii va fi data,
omul nu va mai fi un animal istoric.
Si atunci, dupa ce-si va fi pierdut
pana si amintirea adevaratei eternitati,
a primei sale fericiri,
isi va intoarce privirile
spre universul temporal,
spre acest al doilea paradis
din care va fi fost izgonit.“
Sursa: http://www.libris.ro/filosofie-romaneasca/caderea-in-timp---emil-cioran-HUM973-50-0347-3--c8928--p313159.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu