Au
ieșit ghioceii albi, brândușele galbene și toporasii albăstrii.
Albinele își deretică stupul; că mâine or să iasă la treabă. Mieii
zburdă pe pajiștile abia dezgolite de nea. În ogradă, găinile scurmă și
cotcodăcesc. Toată lumea are treabă; nimeni nu stă degeaba. Mângâiată de
soare, buburuza cea mică și roșie a ieșit și ea din crăpăturile
scoarței copacului unde a stat pitită până atunci. A făcut ochii mari și
s-a uitat în jur. Așa cum stătea pe scoarța cenușie a copacului, părea o
fărâmă dintr-o piatră prețioasă roșie. Avea și scăpări de rubin când
vreo rază o mângâia pe spate.
Buburuza s-a întristat.
- Ce mică și neînsemnată sunt. Toate în jurul meu au un rost, numai eu nu.
Nimeni nu mă bagă în seamă! zicând acestea și-a desfăcut larg aripile
lăsându-le purtată de-o boare de vânt. Așa a ajuns pe prispa unei case,
iar de acolo pe mâna unui copil care se juca.
- Bunicule,
s-a bucurat copilul, uite o buburuză. Ce gâză micuță și drăgălașă, i-o
fi frig... Dar de acuma, gata! Nu te mai necăji, buburuzo. Am să te
încălzesc eu! Și copilul a ridicat încetișor mâna către soare și-a
mângâiat cu drag stropul roșu care îi înflorea în palmă. Apoi a suflat
încetișor asupra-i.
- Hai du-te, buburuzo! încălzește-te la soare!
Atunci a înțeles și buburuza că, mică și neînsemnată cum e, are și ea
un rost pe lumea asta. E cea dintâi gâză care se arată primăvara. E, cum
s-ar zice, o vestitoare curajoasă.
Să nu uitați că sunteți importanți și valoroși! Și să nu lăsați pe nimeni să vă facă să credeți altceva!
O zi minunată, plină de frumos! ツ
✿‿✿
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu